Comisia Europeană a aprobat tranzacția de 1,26 miliarde de euro prin care PPC, cea mai mare companie de electricitate din Grecia, preia operațiunile Enel România.
Tranzacția parafată recent prin care cea mai mare companie energetică din Grecia, Public Power Corporation (PPC), preia activele de producție, furnizare și distribuție de electricitate din România ale grupului italian Enel, precum și divizia locală de servicii energetice avansate Enel X, lasă pe dinafară un trader român de energie controlat de italieni care a ajuns, potrivit propriilor declarații, în pragul insolvenței, din cauza supraimpozitării impuse de stat în domeniu.
Companiile grupului ENEL din România, care vor fi preluate până la finalul trimestrului al treilea de compania greacă PPC, au de încasat de la statul român și de la clienții săi peste 550 milioane de euro (2,7 miliarde lei) compensații în urma plafonării prețului de furnizare către consumatorii finali, dar și sume rezultate din amânarea recunoașterii unor costuri în tarifele de distribuție.
PPC se bazează pe interconectarea energetică dintre Grecia și România via Bulgaria (unde compania elenă de stat deține un trader de electricitate), țintind importul de energie eoliană și fotovoltaică produsă în România, reiese dintr-un document al grecilor.
Compania Publică de Electricitate a Greciei (PPC) a ajuns la un acord definitiv de preluare a activelor din România ale Enel.
Grupul italian de energie și utilități Enel, prin filiala sa Enel Argentina, a semnat și încheiat acordul pentru vânzarea către compania de energie Central Puerto SA a participației de 75,7% deținute de grup în compania de generare termică Enel Generación Costanera, au transmis italienii.
Întreaga companie Enel România, pregătită spre vânzare, este evaluată la 1,8 miliarde euro-1,9 miliarde euro, iar alături de Compania Publică de Electricitate a Greciei (PPC), cea mai mare companie de electricitate elenă, concurează și fondurile de investiții Brookfield Asset Management și Amber Infrastructure Group, confirmă Goldman Sachs informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Ultima tranzacție importantă pe piața locală de energie, cea de vânzare a activelor grupului ceh CEZ, a avut cumpărător tot un asset-manager, grupul financiar austrialian Macquarie.
Enel intenționează să-și vândă toate activele din România, atât cele din activitatea de furnizare, cât și din cea de distribuție și producție de energie electrică, nu numai o parte din acestea.
Motivul pentru care Enel a luat decizia de a pleca din România nu este legat de legislație, ci faptul că a ajuns într-o poziție de unde nu mai poate crește, a afirmat marți Francesco Starace, CEO al Enel.
Grupul Enel și-a anunțat marți oficial exit-ul din România în 2023, confirmând astfel informațiile publicate anterior de Profit.ro.
Grupul Enel și-a anunțat oficial exitul din România, confirmând astfel informațiile publicate anterior de Profit.ro
România, Italia și Spania se numără printre cele mai mari beneficiare ale banilor din Fondul UE de relansare economică post-COVID-19, pentru care s-au purtat negocieri dure între statele membre, ceea ce reprezintă o "oportunitate incredibilă" pentru grupul de energie și utilități Enel, cu prezență importantă pe aceste 3 piețe, grupul intenționând să ajute guvernele acestor țări să absoarbă acești bani, a declarat CEO-ul Enel, Francesco Starace.
Directorul general al Enel, Francesco Starace, a confirmat că ia în calcul vânzarea unor active din România, piață pe care grupul italian consideră că a atins un echilibru operațional și unde nu mai vede “o creștere mare”.
Carlo Pignoloni, manager al operațiunilor Enel Green Power în Italia, va prelua funcția de Country Manager al Enel România, înlocuindu-l pe Georgios Stassis, care a părăsit Grupul Enel pentru a prelua conducerea companiei de utilități Power Public Corporation din Grecia.
Enel se află în plin proces de schimbarea a top managementului din România. Italienii au schimbat deja conducerea diviziei de distribuție, iar CEO-ul Georgios Stassis va pleca în septembrie să preia conducerea holdingului energetic de stat al Greciei, un nou country manager pe România urmând să fie anunțat în curând.